luni, 29 octombrie 2012

SĂ "SIMŢIM" ISTORIA!


Pentru copilul nevăzător, mai ales pentru cel din naştere, este foarte dificil să îşi formeze un bagaj de reprezentări adecvate ale mediului înconjurător. Acest lucru se datorează faptului că micuţului îi este greu să acceadă din punct de vedere tactil la majoritatea elementelor componente ale mediului.

Prin intermediul văzului se formează reprezentări reale despre orice obiect sau fiinţă, chiar şi în lipsa contactului direct cu acestea, prin intermediul imaginilor statice sau dinamice. Este cunoscut faptul că imaginile dinamice (desene animate, filme etc.) nu sunt accesibile persoanelor cu cecitate, iar in privinţa celor statice (desene tactile redate bidimensional) s-a constatat faptul că le lipsesc foarte multe detalii necesare identificării şi recunoaşterii acestora şi, implicit, formării unei reprezentări corecte. Astfel, pentru a li se forma acestor copii imagini cât mai apropiate de realitatea obiectelor, este indicat să se utilizeze ca material didactic mulajele şi machetele.


În plus, vizitele la muzee şi la case memoriale sunt foarte benefice în înţelegerea anumitor informaţii primite la orele de studiu şi în fixarea acestora. Din păcate, este ştiut faptul că în cadrul acestora nu este permisă atingerea exponatelor. Elevii şcolii noastre, însă, au avut plăcerea şi bucuria de a participa la o lecţie de istorie accesibilă lor datorită invitaţiei primite din partea Muzeului de Istorie din Galaţi şi a Casei Cuza-Vodă. 



Entuziasmaţi şi nerăbdători, şcolarii noştri au pipăit fiecare machetă tridimensională din cadrul proiectului "Cunoaşte-ţi istoria prin atingere", derulat la Muzeul de Istorie Galaţi, şi majoritatea exponatelor Casei Cuza-Vodă, reuşind astfel să îşi creeze în minte imaginea obiectelor şi să facă parte pentru câteva minute din lumea aceea de demult, a strămoşilor noştri..


Pentru mai multe imagini, vizitaţi:

http://www.facebook.com/media/set/?set=oa.484128751627217&type=1

www.facebook.com/media/set/?set=oa.484128751627217&type=1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu