marți, 24 iunie 2014

PROIECTUL "SPRE MUNTELE DE SARE"

Elevii Ionaşcu Florian, Oncioiu Cosmin (clasa a VI-a) şi Ferentz Irina (clasa a VIII-a), coordonaţi de către doamnele profesoare Doina Cucuteanu şi Nicoleta Marian au obţinut premiul al III-lea la faza judeţeană a Concursului Naţional de Proiecte de Mediu cu proiectul "Spre Muntele de Sare".
 Mulţumim domnului profesor Florin Tîrcolea şi domnului instructor de educaţie Iulian Caraman, precum şi tuturor elevilor claselor a VI-a, a VIII-a şi a X-a care au participat la realizarea acestui proiect.

duminică, 15 iunie 2014

CUPA "1 IUNIE"

Vara a păşit printre noi strălucitoare, zâmbind şi îmbiind la joc şi la deconectare. Cei care s-au bucurat din plin de prima zi a acestui anotimp luminos au fost copiii.
Pe data de 2 iunie, anul curent, a fost organizată în cadrul instituţiei noastre Cupa "1 Iunie" în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Buzău şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău.
Preşcolarii şi şcolarii ciclului primar, împărţiţi în două echipe, au învăţat să colaboreze şi să fie competitivi, participând la trei probe sportive, dar distractive în acelaşi timp: Ştafeta, Păşitul pe Puzzle şi Vestimentaţia rapidă şi haioasă.
Activitatea s-a încheiat cu o mini-petrecere pentru cei mici şi cu răsplătirea membrilor echipelor cu premii dulci.
În cadrul aceluiaşi parteneriat, şcolarii mari au participat la un turneu de şah rapid (Cupa de Şah "1Iunie").
Participanţii au fost premiaţi, în funcţie de locul ocupat, cu dulciuri, diplome, medalii şi cupe.

joi, 5 iunie 2014

"MUZICA PRINTRE CORZILE DIN ÎNTUNERIC"

Mariana Barbu, eleva liceului nostru în clasa a IX-a, iubeşte muzica şi chitara. Suflet sensibil, de mică a fost atrasă de artă şi de frumos. A debutat în serbările şcolare, pentru ca mai apoi să participe la diverse festivaluri. Deşi este la început de drum, visul ei este să bucure cât mai multe inimi cu talentul său. Ambiţioasă cum o ştim, suntem siguri că va reuşi!

Suntem mândri de tine, Mariana!

duminică, 1 iunie 2014

MARCAREA TRASEULUI TURISTIC DIN BISOCA: CAMPUSUL PENTRU COPII SF. SAVA-MUNTELE DE SARE


Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere-Buzău şi-a propus an de an să realizeze activităţi de mediu, fie în cadrul unor proiecte de parteneriat, fie prin proiecte proprii.

Ne-am propus „scoaterea la lumină” a Muntelui de sare (prin accesibilizarea acestuia) şi mediatizarea potenţialului turistic al regiunii. Traseul Campusul pentru copii Sf. Sava din Bisoca – Muntele de sare are o lungime de 2,5 km. La activitate au participat elevi ai şcolii de la clasele a VI-a, a VIII-a şi a X-a.

Am realizat indicatoare turistice din metal (pentru a nu se deteriora), pe care le-am vopsit cu vopsea neagră şi pe care am inscripţionat cu vopsea albă, cu ajutorul unui şablon „MUNTELE DE SARE”.

A urmat deplasarea pe teren, unde s-au  fixat indicatoarele. Pentru că pe traseu nu există foarte mulţi copaci, am adus cu noi pari din lemn, pe care i-am fixat în pământ şi pe care am prins indicatoarele cu holşuruburi. Acolo unde am întâlnit copaci pe traseu, am fixat indicatoarele pe scoarţa acestora.
Indicatoarele  au fost fixate la un interval de 200-300m şi cu o diferenţă de 5-10 min pentru parcurgerea traseului (în funcţie de potenţialul fizic al participanţilor la traseu).

Am plantat copaci (20 de puieţi de pin negru) lângă  indicatoare, acolo unde indicatoarele au fost fixate pe păşune.

Pentru viitor, şcoala îşi doreşte să continue studiul zonei Bisoca, atât din punct de vedere fizico-geografic, cât şi din punct de vedere al populaţiei şi a activităţilor umane.


Prof. Doina Cucuteanu
Prof. Nicoleta-Marinela Marian