sâmbătă, 12 decembrie 2015

ÎMPREUNĂ PRIN CÂNT

Anul acesta şcolar, unitatea noastră a încheiat un parteneriat cu Asociaţia Culturală Transcendent şi cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
Scopul proiectului ,,Împreună prin cânt,, vizează stabilirea unui dialog cultural, inter-insituţional, ştiinţific şi artistic, implicarea elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular, accesibilizarea informaţiilor legate de susţinerea unui concert de către un cor mixt, aspecte legate de componenţă. Pe termen lung vizează dezvoltarea interesului pentru audierea unor creaţii reprezentative ale artei muzicale.
Prima activitate din cadrul proiectului s-a desfăşurat pe 10 decembrie la sala Liceului Special Pentru Deficienţi de Vedere Buzău, unde elevii şi profesorii au asistat la o repetiţie deschisă susţinută de Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu din Buzău, dirijată de domnul Gianin-Cristian Oprea. În încheiere aceasta a susţinut un concert de colinde.
Elevii şi profesorii prezenţi la activitate au primit cu bucurie colindătorii care au promis că vor mai veni.
prof. Negoiţă Cristiana

joi, 12 noiembrie 2015

LEGUMELE ... VESELE

Astăzi, fluturaşii clasei pregătitoare au avut invitaţi de seamă, un grup de studenţi nemţi veniţi în practică în cadrul Proiectului Leonardo da Vinci "Fit4Europe".
Îndrumaţi de doamna profesoară Mate Sorina, micuţii noştri au modelat din plastilină diverse legume la ora de Arte Vizuale şi Abilităţi Practice.
Felicitări, copii!

miercuri, 11 noiembrie 2015

SCHIMB DE EXPERIENŢĂ

Elevii clasei a II-a au avut musafiri câţiva prichindei de la Grădiniţa Gărgăriţa. Aceştia au socializat şi s-au jucat împreună, ştrumfii noştri prezentându-le şi modul în care ei citesc şi scriu. 
A fost o experienţă plină de energie şi de voie bună şi îi mai aşteptăm cu drag pe micuţi în vizită!

miercuri, 4 noiembrie 2015

CARAVANA FILMULUI PENTRU NEVĂZĂTORI

Caravana de film pentru nevăzători a poposit astăzi şi în oraşul nostru. 
Însoţit de descrieri audio, "Roxanne" le-a oferit elevilor noştri posibilitatea ca preţ de câteva zeci de  minute să simtă bucuria de a putea urmări şi înţelege în totalitate un film.
Mulţumim Fundaţiei Cartea Călătoare şi Asociaţiei Nevăzătorilor din România!

joi, 29 octombrie 2015

JOCURILE REGIONALE SPECIAL OLYMPICS

Astăzi, 5 elevi ai claselor a II-a şi a IV-a, coordonaţi de doamna kinetoterapeut David Valentina, au participat la Jocurile Regionale Special Olympics, eveniment desfăşurat la Sala Sporturilor Buzău. 
Concursul a constat în următoarele probe: gimnastică-traseu aplicativ, bocce şi badminton.

Elevii noştri au fost iniţiaţi în jocul bocce, iar la proba de gimnastică au obţinut următoarele rezultate: 
  - o medalie de argint şi două de bronz la fete,
  - două medalii de bronz la băieţi.
Felicitări, copii! Suntem mândri de voi!

duminică, 18 octombrie 2015

ZIUA RECOLTEI

Luna aceasta, şi elevii ciclului primar al instituţiei noastre, îndrumaţi de cadrele didactice Datcu Elena-Simona, Olteanu Ecaterina, Ursu Laura-Mirela, David Valentina şi Zevedei Floricica, au sărbătorit cu mare bucurie "Ziua Recoltei".


După o scurtă discuţie introductivă despre anotimpul toamna, micuţii noştri au intuit după formă, miros şi culoare, fructele şi legumele, căutându-le asemănări şi deosebiri şi precizând modul în care acestea pot fi consumate sau conservate.


Merele, dovleceii, roşiile, ceapa, strugurii, nucile, vinetele, gutuile etc. au aşteptat apoi cuminţi să fie aşezate pe categorii, fiecare în câte un coşuleţ alături de suratele sale.


Copiii i-au mulţumit bogatei toamne pentru toate darurile oferite prin cânt şi voie bună, apoi, cu mânuţele bine spălate, bucătari vestiţi au devenit şi împreună o gustoasă salată de fructe au pregătit.


Felicitări, micuţilor, şi nu uitaţi să consumaţi zilnic fructe şi legume!

joi, 15 octombrie 2015

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A BASTONULUI ALB

Astăzi, 15 octombrie 2015, de Ziua Internaţională a Bastonului Alb, instituţia noastră în colaborare cu Asociaţia Nevăzătorilor, filiala Buzău-Vrancea, a organizat lansarea cărţii autobiografice "Înfruntând viaţa" a eroului contemporan, prof. Vasile Adamescu.
La eveniment au participat atât elevi şi cadre didactice din cadrul instituţiei noastre, cât şi persoane cu deficienţe de vedere sau de auz din oraşul Buzău.
Fiecare participant, valid sau cu anumite dizabilităţi, a avut parte de o veritabilă lecţie de viaţă din partea domnului profesor Vasile Adamescu, persoana care a depăşit toate barierele întunericului şi ale liniştii absolute, dar care nu şi-a atins încă propriile limite.
Deşi este complet orb şi surd, domnia sa vorbeşte, scrie, sculptează, modelează, călătoreşte, comunică prin limbaj tactil sau prin dactileme, desenează în relief, cunoaşte cinci limbi străine, lucrează cu elevi cu dublă deficienţă, este în pas cu tehnologia şi ... zâmbeşte!
Chiar dacă timpul a fost scurt, cu mic, cu mare, am învăţat ce este curajul, dorinţa arzătoare de a progresa şi determinarea! Respect!

luni, 12 octombrie 2015

VIZITĂ LA CASA MONTEORU


Sâmbătă, 10 octombrie 2015, un grup de elevi ai ciclului gimnazial, însoţiţi de cadre didactice, au participat la evenimentul Senseability din cadrul proiectului Anuala de Arhitectură, Bucureşti, vizitând Casa Monteoru.


Utilizând doar simţul tactil-kinestezic, participanţii au descoperit arhitectura clădirii şi au construit machete ale unor apartamente cu una, două sau trei camere.


Mulţumim organizatorilor pentru inedita experienţă oferită!

luni, 5 octombrie 2015

ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI



Fluturaşii, albinuţele şi ştrumfii ciclului primar, elevi ai claselor pregătitoare, I şi a II-a, coordonaţi de către doamnele profesoare Dumitraşcu Sorina, Datcu Elena-Simona şi Ursu Laura-Mirela, au sărbătorit astăzi, 5 octombrie 2015, Ziua Mondială a Educaţiei prin artă, realizând lucrări intitulate "Florile Cunoaşterii" şi, de asemenea, printr-un concurs de cultură generală organizat şi desfăşurat pe echipe.


"Cartea este mama învăţăturii!" au afirmat în cor la finalul activităţii toţi micuţii participanţi.


joi, 9 iulie 2015

PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU EVALUAREA COMPETENŢELOR DIGITALE



Anexa nr. 2 la OMEN nr. 4923/29.VIII.2013

Proba de evaluare a competenţelor digitale are statutul de probă obligatorie în cadrul examenului de bacalaureat, pentru candidaţii de la toate filierele, profilurile şi specializările.
Sunt propuse şapte domenii de competenţă:
-Operarea corectă la nivel elementar
-Descrierea interfeţei sistemului de operare
-Descrierea organizării informaţiilor pe suport extern
-Operarea cu discuri logice, directoare, fişiere
-Utilizarea unor accesorii ale sistemului de operare Windows
-Aplicarea modalităţilor de tipărire a unui fişier
-Operarea cu tastatura şi mouse-ul
-Enumerarea şi aplicarea operaţiilor de bază necesare prelucrării unui text
-Utilizarea operaţiilor de bază în procesarea textului
-Aplicarea diferitelor modalităţi de formatare a textului
-Utilizarea avansată a editorului de texte
-Descrierea şi aplicarea corectă a modului de tipărire a unui document
-Descrierea facilităţilor de utilizare a poştei electronice, faxului
-Deprinderea redactării corecte şi rapide a unor documente
-Definirea noţiunilor legate de „arhitectura” Internetului
-Enumerarea serviciilor oferite de Internet şi descrierea acestora
-Enumerarea componentelor necesare accesului la Internet
-Clasificarea şi folosirea modului de adresare în Internet
-Utilizarea posibilităţilor de căutare a informaţiilor
-Utilizarea serviciilor oferite de Internet
-Descrierea şi aplicarea măsurilor de securitate în utilizarea Internetului
-Utilizarea corectă a regulilor de comportare în reţeaua Internet
-Utilizarea operaţiilor de bază necesare realizării unei pagini HTML
-Inserarea în pagina web a elementelor: text, imagine, tabel, hiper-legătură etc.
-Aplicarea operaţiilor de bază necesare pentru realizarea unei pagini web - copiere, mutare, ştergere, formatare
-Transformarea documentelor multimedia în pagini web
-Identificarea componentelor hardware şi software ale unui calculator personal
-Descrierea funcţionării unui calculator personal
-Descrierea performanţelor unui computer
-Definirea conceptului de reţea de calculatoare şi enumerarea avantajelor lucrului în reţea
-Descrierea situaţiilor în care poate fi utilizat un calculator în activitatea zilnică
-Argumentarea necesităţii securizării computerelor şi a reţelelor
-Descrierea implicaţiilor utilizării calculatorului, din punctul de vedere al sănătăţii
-Descrierea aspectelor de bază legale privind utilizarea software-ului
-Aplicarea operaţiilor elementare şi a conceptelor de bază ale aplicaţiei de calcul tabelar
-Utilizarea opţiunilor de formatare şi gestionare a datelor din foile de calcul
-Utilizarea formulelor şi a funcţiilor
-Utilizarea corectă a opţiunilor de tipărire a unei foi de calcul
-Utilizarea unor tehnici şi procedee de realizare de grafice şi diagrame
-Realizarea de import obiecte
-Aplicarea operaţiilor elementare şi a conceptelor de bază ale aplicaţiei pentru gestionarea bazelor de date
-Operarea cu baze de date
-Utilizarea informaţiilor dintr-o bază de date
-Crearea şi utilizarea formularelor
-Crearea şi utilizarea rapoartelor
-Aplicarea operaţiilor de bază necesare realizării unei prezentări
-Utilizarea operaţiilor de bază necesare pentru realizarea unei prezentări - copiere, mutare, ştergere
-Aplicarea modalităţilor de formatare a unei prezentări
-Utilizarea elementelor grafice în prezentare
-Utilizarea diagramelor
-Aplicarea efectelor de animaţie şi de tranziţie într-o prezentare
-Identificarea modalităţilor de a realiza tipărirea prezentării

III.CONŢINUTURI
Conţinuturile corespunzătoare celor şapte domenii de competenţă sunt:
-Modalităţi de pornire/ oprire corectă/ repornire a calculatorului.
-Modalităţi de închidere a unei aplicaţii care nu răspunde.
-Informaţii referitoare la resursele hardware şi software ale calculatorului (versiune sistem de operare, tipul procesorului, memorie instalată etc.)
-Tastaturi: tipuri, opţiuni specifice
-Taste: funcţii, taste speciale (specifice sistemului de operare, pentru deplasarea cursorului etc.), taste de editare, taste funcţionale; Shortcut-uri - combinaţii de taste
-Imprimanta. Modalităţi de tipărire a unui document. Opţiuni de tipărire. Operaţii specifice procesului de tipărire (instalare în sistem a unei imprimante, vizualizarea stadiului în care se află procesul de tipărire, restartarea, renunţarea la un proces de tipărire)
-Pictograme
-Ferestre: descriere, operaţii cu ferestre
-Spaţiul de lucru, data şi ora sistemului, volumul, opţiuni de afişare (opţiuni pentru fundal, screen saver etc.)
-Capturi de ecran
-Disc logic, director, fişier: proprietăţi, conţinut
-Operaţii cu directoare şi fişiere: creare, copiere, mutare, ştergere, căutare, redenumire, opţiuni de vizualizare a conţinutului, dimensiune, proprietăţi
-Schimbarea discului de lucru curent
-Schimbarea directorului de lucru curent
-Accesorii ale sistemului de operare: Notepad, Paint, Calculator
-Aplicaţii pentru arhivarea fişierelor
-Viruşi informatici şi antiviruşi
- Elemente de interfaţă şi operaţii specifice aplicaţiilor de editare a textelor: deschidere, închidere etc.
- Documente: structură, operaţii cu documente (creare, deschidere, modificare, salvare, închidere, vizualizare etc.)
-Obiecte inserate în document: : antet, subsol, grafice şi imagini, fişiere, forme predefinite, hiperlink-uri, casete text, data calendaristică, simboluri etc.
-Fonturi: nume, dimensiune, stil, culoare, stil de subliniere, efecte etc.
-Paragrafe: tip aliniere, spaţiere rânduri, indentare, numerotare, marcatori, culoare fundal etc.
-Pagini: margini, orientare, dimensiuni, coloane de text, întreruperi, secţiuni, fundal, numerotare etc.
-Tabulatori: aliniere, poziţionare etc.
-Borduri şi linii: stil, lăţime, culoare etc.
-Tabele: operaţii specifice (inserare, modificare număr de rînduri şi coloane, scindare celule etc.)
-Instrumente pentru desenare
-Nota de subsol sau de sfârşit de text
-Operaţii asupra conţinutului documentului: poziţionare în document, introducere text, selectare etc.
-Comenzi pentru editarea conţinutului documentului: inserare obiecte, copiere, mutare, ştergere, căutare text, înlocuire text etc.
-Comenzi pentru formatarea la nivel de caracter, paragraf, pagină, obiecte inserate etc; comenzi pentru copierea formatului
-Comenzi pentru corectarea greşelilor de ortografie şi a celor gramaticale
-Reguli generale de tehnoredactare şi estetica paginii tipărite
-Reguli de redactare a textelor oficiale sau de altă natură
-Opţiuni pentru tipărire
-Elemente de istorie a Internetului
-Acces la Internet: provider, modem, opţiuni de configurare a sistemului de operare pentru stabilirea legăturii cu un provider
-Tipuri de comunicaţii
-Protocoale de transmisie
-Host şi client
-Baze de date on-line
-Protocolul http, www (World Wide Web), ftp
-Adresare în Internet: adresa IP, DNS
-Pagină web, site, portal, motor de căutare
-Aplicaţii de navigare pe web (browsere): elemente generale de interfaţă
-Aplicaţii de poştă electronică (de exemplu Outlook Express)
-Aplicaţii pentru conversaţia în timp real
-Servicii oferite de Internet: poşta electronică (e-mail), conversaţie în timp real (chat), grupuri de discuţii, comerţ electronic (e-commerce), operaţii bancare prin Internet (e- banking), telefonie (VoIP), video şi audio conferinţe
-Opţiuni specifice pentru utilizarea poştei electronice (citire, întocmire, trimitere, redirecţionare a unui mesaj, ataşare fişiere, agenda de adrese, administrare cont etc.)
-Particularităţi ale conversaţiei pe Internet: acronime, emoticons, adresare politicoasă
-Operaţii de căutare şi extragere a unor informaţii folosind motoarele de căutare şi utilizarea acestora
-Opţiuni de editare a paginilor web cu HTML: inserarea şi formatarea de text (font, dimensiune, stil, culoare etc.), imagini (poziţionare, dimensiuni, încadrare în text), fundal, legături, mapare), tabele etc.
-Semnătura digitală
-Modalităţi de protejare pe Internet: Firewall, antivirus etc.
-Respectarea legislaţiei privind folosirea facilităţilor oferite de Internet
-Unitatea centrală (CPU)
-Dispozitive de intrare; mouse, tastatură, trackball, scanner, touchpad, light pens, joysticks, camera video, microfon etc.
-Dispozitive de ieşire; unităţi de afişare video, ecran sau monitor, imprimante, plottere, difuzoare, sintetizatoare de voce etc.
-Dispozitive de intrare - ieşire; modem, touch screen
-Dispozitive de stocare
-Memorii RAM, ROM, unităţi de măsură; compararea principalelor tipuri de dispozitive de stocare a datelor în funcţie de viteză, cost, capacitate etc.
-Conceptul de sistem de operare; funcţiile principale ale unui sistem de operare
-Tipuri de software
-Rolul şi funcţiile componentelor unui calculator personal
-Factori ce influenţează performanţele unui computer: viteza CPU (unităţi de măsură), dimensiunea memoriei RAM, aplicaţiile
-Tipuri de reţele (LAN, MAN, WAN, Internet, Intranet, Extranet)
-Partajare resurse, comunicaţii în reţea; World Wide Web
-Drepturi de acces
-Utilizarea aplicaţiilor în activităţi din diferite domenii
-Viruşi informatici şi antiviruşi
-Ergonomia postului de lucru
-Măsuri de sănătate şi siguranţă în utilizarea calculatorului
-Afecţiuni provocate de un mediu de lucru inadecvat
-Legislaţia referitoare la drepturile de autor privind produsele software
-Aspecte economice ale nerespectării legislaţiei (pentru producător, pentru utilizator)
-Elemente de interfaţă şi operaţii specifice aplicaţiilor pentru calcul tabelar: deschidere, închidere etc.
-Registre de calcul: structură, operaţii cu registre de calcul (creare, deschidere, modificare, salvare, închidere, vizualizare etc.)
-Pagini: margini, orientare, dimensiuni, fundal, opţiuni pentru foi de calcul etc.
-Foi de calcul: structură, operaţii specifice (creare, selectare, redenumire, mutare, ştergere, culoare panou etc.)
-Obiecte inserate în foaia de calcul: antet, subsol, grafice şi imagini, fişiere, forme predefinite, hiperlink-uri, casete text, data calendaristică, simboluri etc.
-Operaţii asupra conţinutului foii de calcul: poziţionare, introducere date, selectare celule, selectare rânduri şi coloane etc.
-Comenzi pentru modificarea structurii foii de calcul: inserarea de rînduri / coloane, modificarea dimensiunilor rîndurilor şi coloanelor, scindarea celulelor
-Comenzi pentru editarea conţinutului celulelor: inserare, copiere/ mutare (în cadrul aceleiaşi foi de calcul, altei foi de calcul active, între registre etc.), ştergere, căutare text, înlocuire text, sortare etc.
-Comenzi pentru formatarea celulelor (tip date, aliniere, font, borduri, fundal etc.) şi a obiectelor inserate; copierea formatului
-Instrumente pentru desenare
-Formule: structură, modalităţi de introducere în celulă
-Serii de date completate automat
-Funcţii (de exemplu: min, max, count, sum, average, if)
-Referinţa relativă, absolută sau mixtă a unei celule în formule sau funcţii
-Opţiuni pentru tipărire

6.Baze de date
-Elemente de interfaţă şi operaţii specifice aplicaţiilor pentru gestiunea bazelor de date: deschidere, închidere etc.
-Baza de date: structură, proiectare, operaţii cu bazele de date (creare, deschidere, modificare, salvare, închidere, vizualizare etc.)
-Tabele: structură, cheie primară, index, câmpuri (proprietăţi) şi înregistrări, operaţii specifice (creare, inserare date, vizualizare date, modificare date, ştergere date, căutare etc.)
-Interogări simple şi multiple: sursă de date, operaţii specifice (creare, formatare, vizualizare date, modificare, ştergere, filtre, sortare etc.)
-Formulare: structură, sursă de date, operaţii specifice (creare, formatare, vizualizare şi introducere date, modificare, ştergere etc.)
-Rapoarte: structură, sursă de date, operaţii specifice (creare, formatare, vizualizare date, modificare, ştergere, antet, subsol, grupare date, total, subtotal etc.)
-Realizarea unei baze de date şi interogarea ei
-Elemente de interfaţă şi operaţii specifice aplicaţiilor pentru editarea prezentărilor: deschidere, închidere etc.
-Prezentări: structură, operaţii cu prezentări (creare, deschidere, modificare, salvare, închidere, vizualizare etc.)
-Diapozitive: orientare, dimensiuni, structură, operaţii specifice (inserare diapozitiv nou, duplicare, selectare, mutare, ştergere etc.)
-Obiecte inserate în prezentare: antet, subsol, tabele, grafice, diagrame şi imagini, fişiere, forme predefinite, hiperlink-uri, casete text, data calendaristică, simboluri, text decorativ, număr diapozitiv, video, audio etc.
-Instrumente pentru desenare
-Efecte de animaţie şi de tranziţie
-Note pentru prezentator
-Comenzi pentru editarea textului şi a obiectelor conţinute de diapozitiv: inserare, copiere/ mutare (în cadrul aceluiaşi diapozitiv, altui diapozitiv, altei prezentări active etc.), ştergere, căutare text, înlocuire text etc.
-Comenzi pentru formatare la nivel de text, paragraf, obiecte inserate, diapozitiv, efecte de animaţie, efecte de tranziţie; copierea formatului
-Expunere diapozitive: opţiuni specifice (diapozitiv de începere a expunerii, ascundere diapozitive, temporizare etc.), instrumente de navigare pe ecran
-Reguli generale de tehnoredactare, estetica şi susţinerea unei prezentări
-Opţiuni pentru tipărire
NOTĂ: Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programelor şcolare în vigoare. Subiectele pentru examenul de bacalaureat 2014 se elaborează în baza prevederilor prezentei programe şi nu vizează conţinutul unui manual anume.

TEMATICA EXAMENULUI DE ADMITERE LA ŞCOALA POSTLICEALĂ



Tematica pentru examenul de admitere la Şcoala Postliceală
Calificarea analist programator
An şcolar 2015-2016

Tematica examenului este cea a probei de competențe digitale din cadrul examenului de bacalaureat 2015.
Subiectele vor respecta modelul de subiecte ale probei de competențe digitale care pot fi descărcateaici: http://subiecte.edu.ro/2015/bacalaureat/modeledesubiecte/certificarecompetente/.
Programa probei de competențe digitale din cadrul examenului de bacalaureat Anexa nr. 2 la OMEN nr. 4923/ 29.VIII.2013 și poate fi descărcată de pe siteul școlii.

Bibliografie Online (orientativă)
1. Concepte de bază ale tehnologiei informaţiei
2. Utilizarea computerului şi organizarea fişierelor
3. Editoare de texte (MS Word)
4. Editoare de calcul tabelar (MS Excel)
5. Baze de date (MS Acces)
6. Prezentări (MS Power Point)
7. Informaţie şi comunicare

Bibliografie
1.        Mariana Milosescu, Tehnologia informatiei si a comunicatiilor.Manual pentru clasa a IX-a TIC, editura  Didactica si Pedagogica 2009
2.        Mioara Gheorghe Tehnologia informatiei - Manual clasa a IX-a Editura Corint, 2008
3.        Tehnologia informatiei si a comunicatiilor. Manual clasa a X-a, Mariana Pantiru, Editura All
4.        TIC - Competenţe Digitale - Volumul 1,Carmen Popescu, Vlad Tudor (Huţanu), editura L&S INFOMAT
5.        TIC - Competenţe Digitale - Volumul 2,Carmen Popescu, Vlad Tudor (Huţanu), editura L&S INFOMAT
6.        Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiior - Culegere de teste , Mihaela Păltineanu, editura L&S INFOMAT
7.        Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiior - Aplicaţii de laborator, Carmen Popescu, Mihaela Păltineanu, editura L&S INFOMAT