vineri, 2 martie 2012

GRUPUL VOCAL "MINUNI" LA EMISIUNEA "CUIUL"

Grupul vocal "MINUNI" a luat naştere în anul 2009, în urma unei frumoase colaborări între Palatul Copiilor din municipiul Buzău şi liceul nostru. Acesta, sub îndrumarea atentă a drei Loredana Popescu, profesoara de canto de la Palatul Copiilor, şi dle noastre profesoare Simona Datcu şi Sorina Dumitraşcu, a participat la numeroase concursuri şi festivaluri pe aria judeţului nostru, obţinând întotdeauna locuri fruntaşe.

Cu câteva zile în urmă, pe data de 29 februarie, membrii grupului vocal au fost invitaţi la emisiunea de divertisment "CUIUL" difuzată la postul local de televiziune TvSat. A fost pentru prima dată când cei mici au păşit într-un studio şi au simţit emoţiile specifice unei apariţii tv în direct.

Dată fiind perioada din an în care ne aflăm, anotimpul renaşterii, micii artişti au oferit telespectatorilor un mărţişor muzical, interpretând un vesel cântec de primăvară. Acesta a fost urmat de o melodie specială dedicată persoanelor fără de care nu am exista pe acest pământ, mamelor din lumea întreagă.

Specificăm faptul că momentul prezentat de elevii noştri apare după jumătatea emisiunii.

http://www.jurnal.tvsatrm.ro/2012/03/01/cuiul-%E2%80%93-29-feb/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu