miercuri, 17 octombrie 2012

TERAPIA PRIN MIŞCARE

Vederea slabă sau lipsa totală a acesteia duc deseori la apariţia unor posturi incorecte sau la diverse afecţiuni ale coloanei. De asemenea, aceleaşi cauze pot fi şi în cazul nedeplasării unor copii sau a deplasării defectuoase a acestorra, părintele neştiind cum să-l facă pe cel mic să depăşească teama de necunoscut şi să îi dezvolte dorinţa de a merge pentru a investiga spaţiul înconjurător.

În cadrul instituţiei noastre se desfăşoară şi o serie de terapii specifice, corectiv-compensatorii, atât de necesare în dezvoltarea armonioasă şi cât mai normală a copilului deficient vizual. Una dintre aceste activităţi este şi kinetoterapia (ramură terapeutică ce foloseşte ca mijloc specific mişcarea în scopul recuperării somato-funcţionale, motrice şi phihomotrice sau al reeducării funcţiilor compensatorii), desfăşurată cu mult devotament şi profesionalism de către dna kinetoterapeut David Valentina.
Corectare platfus

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu