luni, 29 octombrie 2012

SĂ "SIMŢIM" ISTORIA!


Pentru copilul nevăzător, mai ales pentru cel din naştere, este foarte dificil să îşi formeze un bagaj de reprezentări adecvate ale mediului înconjurător. Acest lucru se datorează faptului că micuţului îi este greu să acceadă din punct de vedere tactil la majoritatea elementelor componente ale mediului.

Prin intermediul văzului se formează reprezentări reale despre orice obiect sau fiinţă, chiar şi în lipsa contactului direct cu acestea, prin intermediul imaginilor statice sau dinamice. Este cunoscut faptul că imaginile dinamice (desene animate, filme etc.) nu sunt accesibile persoanelor cu cecitate, iar in privinţa celor statice (desene tactile redate bidimensional) s-a constatat faptul că le lipsesc foarte multe detalii necesare identificării şi recunoaşterii acestora şi, implicit, formării unei reprezentări corecte. Astfel, pentru a li se forma acestor copii imagini cât mai apropiate de realitatea obiectelor, este indicat să se utilizeze ca material didactic mulajele şi machetele.


În plus, vizitele la muzee şi la case memoriale sunt foarte benefice în înţelegerea anumitor informaţii primite la orele de studiu şi în fixarea acestora. Din păcate, este ştiut faptul că în cadrul acestora nu este permisă atingerea exponatelor. Elevii şcolii noastre, însă, au avut plăcerea şi bucuria de a participa la o lecţie de istorie accesibilă lor datorită invitaţiei primite din partea Muzeului de Istorie din Galaţi şi a Casei Cuza-Vodă. 



Entuziasmaţi şi nerăbdători, şcolarii noştri au pipăit fiecare machetă tridimensională din cadrul proiectului "Cunoaşte-ţi istoria prin atingere", derulat la Muzeul de Istorie Galaţi, şi majoritatea exponatelor Casei Cuza-Vodă, reuşind astfel să îşi creeze în minte imaginea obiectelor şi să facă parte pentru câteva minute din lumea aceea de demult, a strămoşilor noştri..


Pentru mai multe imagini, vizitaţi:

http://www.facebook.com/media/set/?set=oa.484128751627217&type=1

www.facebook.com/media/set/?set=oa.484128751627217&type=1

miercuri, 17 octombrie 2012

TERAPIA PRIN MIŞCARE

Vederea slabă sau lipsa totală a acesteia duc deseori la apariţia unor posturi incorecte sau la diverse afecţiuni ale coloanei. De asemenea, aceleaşi cauze pot fi şi în cazul nedeplasării unor copii sau a deplasării defectuoase a acestorra, părintele neştiind cum să-l facă pe cel mic să depăşească teama de necunoscut şi să îi dezvolte dorinţa de a merge pentru a investiga spaţiul înconjurător.

În cadrul instituţiei noastre se desfăşoară şi o serie de terapii specifice, corectiv-compensatorii, atât de necesare în dezvoltarea armonioasă şi cât mai normală a copilului deficient vizual. Una dintre aceste activităţi este şi kinetoterapia (ramură terapeutică ce foloseşte ca mijloc specific mişcarea în scopul recuperării somato-funcţionale, motrice şi phihomotrice sau al reeducării funcţiilor compensatorii), desfăşurată cu mult devotament şi profesionalism de către dna kinetoterapeut David Valentina.
Corectare platfus

duminică, 14 octombrie 2012

UN VIS ÎMPLINIT

Una din modalităţile de informare şi relaxare a elevilor instituţiei noastre este urmărirea emisiunilor radio care surprind şi prezintâ diverse aspecte, de la ştiri la cultură sau teme religioase. Această activitate are un rol important nu doar în dezvoltarea culturii generale a acestora, ci şi în antrenarea memoriei şi a anumitor aptitudini actoriceşti, copiii preocupându-se de imitarea tonalităţii şi inflexiunilor vocii anumitor prezentatori.


Săptămâna ce tocmai s-a încheiat, elevii noştri au avut parte de o mare bucurie. Un vis li s-a împlinit. Moderatorul emisiunii "Chatway 2 Heaven" de la Radio România 3 Net, Daniel Bîrlă, le-a făcut o scurtă vizită şi le-a vorbit despre modul în care se realizează o astfel de emisiune. Astfel, aceştia au avut ocazia să îl cunoască şi personal, nu numai prin intermediul undelor radio. 


Foarte entuziasmaţi, copiii s-au întrecut în "a da o probă radio" şi în a-i adresa numeroase întrebări din domeniul profesional, dar şi personal. Cu greu l-au lăsat să plece, furându-i promisiunea că va reveni în curând şi va petrece mult mai mult timp cu ei.

duminică, 7 octombrie 2012

PER ASPERA AD ASTRA



O dată cu începerea noului an şcolar, cadrele didactice ale acestei instituţii şi-au manifestat dorinţa de a desfăşura, ca în fiecare an, o varietate de activităţi menite să contribuie la buna dezvoltare a elevilor. Astfel, printre alte proiecte, a luat naştere şi Cercul literar „Per aspera ad astra”, cerc ce se adresează elevilor de ciclu gimnazial şi liceal şi ce se va desfăşura pe o perioadă de patru ani. Fondatorii acestui proiect sunt doamnele profesoare: Gina Zincă, Nicoleta Vlad, Adriana Stoica şi Simona Datcu.


Cercul literar „Per aspera ad astra” oferă posibilitatea de a-i convinge pe elevi să devină prietenii cărţilor, aducându-le ca argument cuvintele lui Charles W. Eliot: „Cărţile sunt cei mai tăcuţi prieteni, sunt cei mai accesibili şi înţelepţi consilieri şi cei mai răbdători profesori”.

Societatea modernă cere oameni creatori, inventivi, inovatori, aceasta fiind o condiţie hotărâtoare a progresului la care aspiră toate fiinţele umane. (prof. Gina Zincă)


Deschiderea acestei activităţi a fost plină de emoţie, elevii manifestându-şi încă din primele minute curiozitatea şi dorinţa de a afla cât mai multe informaţii despre acest proiect, precum şi nerăbdarea de a-şi face cunoscute aptitudinile literare. Având loc chiar de Ziua Mondială a Educaţiei, pe data de 5 octombrie 2012, momentul cel mai emoţionant pentru cadrele didactice prezente la deschidere a fost recitarea de către eleva clasei a IX-a, Adriana Tofan, a unei ode închinate profesorului, creaţie proprie.

Eleva Adriana Tofan
Felicităm iniţiativa doamnelor profesoare şi deschiderea elevilor faţă de acest proiect, urându-le mult succes şi multă inspiraţie!  

Pentru a vizualiza mai multe poze, vă rugăm să accesaţi link-ul următor:
http://www.facebook.com/media/set/?set=oa.479745315398894&type=1