duminică, 27 ianuarie 2013

154 DE ANI DE LA MICA UNIRE

De-a lungul istoriei, românii au trecut prin sute de războaie, visul lor fiind acela de a se uni sub conducerea unui singur domnitor. La 24 ianuarie 1859 visul acesta începe să prindă contur, provinciile Ţara Românească şi Moldova unindu-se sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Coordonaţi de către doamna profesoară Anton Ana-Maria, elevii clasei a V-a ai liceului nostru au prezentat sub forma unei dramatizări momentul în care Moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, dar cu "gâdilici la limbă", a dus dorinţa de unire a răzeşilor moldoveni la Divanul Ad-hoc.



Activitatea s-a încheiat prin realizarea unui puternic legământ patriotic, toţi elevii, cât şi cadrele didactice prezente dându-şi mâinile şi înlănţuindu-se în Hora Unirii.

luni, 14 ianuarie 2013

CUPA MOŞULUI


Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea. Cei care practică cu regulalitate orice tip de mișcare au un tonus mai bun, radiază de sănătate şi sunt mult mai eficienți. Jocurile sportive oferă plăcere, deconectare, dezvoltă spiritul de cooperare și de competiție şi îi încurajează pe cei timizi.
O astfel de activitate s-a desfăşurat şi în cadrul instituţiei noastre cu elevii ciclului primar, dar și cu preşcolarii, activitate ce s-a numit „Cupa Moşului”. Copiii au interacționat, s-au încurajat intre ei, s-au susținut unii pe alții, s-au bucurat când au ieşit învingători într-o anumită probă şi s-au întristat atunci  când au pierdut o alta.

Concurenţii au avut de desfsășurat trei probe: de forță (Jocul broscuțelor), de echilibru (Bastonul și mingea), şi de  îndemânare (jocul Mumia).
Juriul a fost foarte sever. Acesta a  acordat premii și l-au invitat pe Moș să ofere daruri fiecărui participant.

Activitatea a fost foarte reușită şi antrenantă şi s-a desfăşurat sub indrumarea doamnelor profesoare Carmen Toma și Laura Cătuneanu.
Urăm succes întregii echipe din cadrul proiectului „Armonie și mișcare” și la cât mai multe activități!

duminică, 13 ianuarie 2013

ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN


Transmiterea tradiţiilor românești  tinerei generaţii  prin colinde, urări tradiţionale și obiceiuri străbune s-a desfășurat în instituţia noastră în colaborare cu elevii Liceului de Artă.
Bucuria sărbătorilor de iarnă s-a simțit foarte repede, legându-se adevărate prietenii. După ce elevii noștri au colindat, a fost rândul oaspeţilor să ne farmece cu  interpretările lor la vioară, pian, flaut, chitară, prin recitarea unor poezii, dar și creații literare.
Nici cei mici, de la gradiniță, nu au fost uitați. Şi ei au colindat și au recitat, fiind răsplătiţi de către Moș Crăciun cu dulciuri din belşug.
În finalul activității, elevii ambelor licee au colindat împreună, într-un glas,  apoi s-au prins în hora sărbătoarei  din care cu greu s-au desprins.

FESTIVALUL-CONCURS "E VREMEA COLINDELOR"


Sărbătoarea Crăciunului din moși-strămoși ne îndeamnă să pornim cu colindul din poartă în poartă pentru a vesti marea minune, Nașterea Domnului, așa cum Sfinţii Părinți Maria și Iosif au umblat din casă în casă pentru aflarea unui lăcaș în care să poată veni pe lume Măntuitorul.
Și cum de la colindat se vine cu bunătăți, preșcolarii și școlarii clasei I ai liceului nostru au obținut premiul special al jurului la Festivalul-concurs ”E vremea colindelor”, unde au concurat alături de alte grupuri de  preșcolari și școlari din întreg judetul. Colindătorii instituţiei noastre s-au numit Minunile Crăciunului, fiind îndrumați de doamnele educatoare Lupu Maria si Miriță Carmen.
Felicitări tuturor pentru strădania lor!