duminică, 8 aprilie 2012

SPECTACOL DE PAŞTE

Înainte ca elevii să pornească spre familiile lor într-o binemeritată vacanţă, având în vedere faptul că toţi românii se pregătesc în această perioadă pentru cea mai mare sărbătoare creştină, Învierea Domnului Iisus Hristos, în cadrul instituţiei noastre s-a desfăşurat un frumos spectacol dedicat Sfintei Sărbători Pascale.

Cei mici s-au întrecut, sub îndrumarea cadrelor didactice de la clasele I-IV, în a recita poezii specifice anotimpului în care ne aflăm şi sărbătoarei creştine.



Elevele clasei a treia. pregătite de către doamnele profesoare Ecaterina Olteanu şi Laura Ursu, au invitat spectatorii la dans. celebrând gingăşia şi puritatea tuturor florilor.


Grupul vocal "Minuni", îndrumat de către doamnele profesoare Simona Datcu şi Sorina Dumitraşcu, au bucurat sufletele spectatorilor cu două înălţătoare cântece religioase.



Ştiut fiind faptul că nu cu mulţi ani în urmă cea mai frumoasă petrecere ce avea loc în zilele de sărbătoare se desfăşura la hora din sat, elevii mai mari au pus în scenă, sub coordonarea doamnei profesoare de muzică Maria Ciurea, o serie de cântece şi dansuri populare româneşti.



În tot acest timp, am avut oaspeţi de seamă, reprezentanţi ai Grupului Eximprod şi ai Clubului Lions, care s-au întâlnit cu Iepuraşul şi care le-au făcut copiilor o reală bucurie în ajun de Paşte.




Mulţumim din inimă sponsorilor pentru cadourile oferite celor mici şi vă dorim tuturor un Paşte fericit, plin de lumină, căldură şi pace!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu