OAMENII CARE VĂD PRINTRE RÂNDURILE MULTE
Cineva spunea, parcă într-o reclamă aşa: ”Ai încercat vreodată să defineşti culoarea verde?”. Am încercat, am descoperit însă că totul se reduce în final la gri, un gri valoric, care de fapt, deţine toată făptura unei culori.
Sunt curios şi sper că sunt curios bine, oare aş auzi cu-adevarat ce au oamenii de zis, dacă ochii mei nu s-ar mai strădui aşa tare să le deosebească mişcările feţelor obosite?!
Căutând, găseşti! Am găsit şi eu răspunsul în timpul unei piese de teatru, când am închis ochii , fără motiv. Am auzit apoi vocile actorilor clar şi tare, şi a fost aşa ca o ameţeală ce se grăbea către lumina dinspre scenă. N-am înţeles... Lumina, care îmi străbatea pleoapele, era acum un gri valoric şi-atât. Merg pe stradă, şi uneori, închid ochii-aşa-n virtutea inerţiei, însă de data asta a fost altfel. Ascultam cu atenţie vocile celor doi actori de pe scenă. Problema?! Acum simţeam parcă o durere în timpan, un adevăr.
“Bate şaua ca să priceapă iapa!”
Proverbul ăsta nu ştiu cât sens are, dar mă întreb de ce-i dăm la o parte pe oamenii cu ochii de metal. Nu-i catalogaţi pentru că ochii lor strălucesc mai boem decât ai voştri către un infinit pe care nici oftalmologii nu-l înţeleg.
Este povara lor să audă adevărul printre rânduri şi să privească mereu culoarea supremă prin piele şi, totuşi este bucuria lor să nu vă vadă maxilarele care se mânie şi mint crunt.
Ei nu te văd, dar te simt şi te desluşesc. Probabil din această cauză îi respingem pentru că ne arată ce înseamnă “altfel”, ce înseamnă “bun”, care sunt adevăratele calităţi ale sufletului.
Dacă vei şti să vezi cu adevărat în ochii unui copil care plânge la auzul lui Moş Crăciun, te vei simţi prins în arhitectura greşită a frustrărilor tale.
Tu îi vezi, ei te cunosc deja.
DANIEL MORĂRESCU
elev la Colegiul Național B.P. Haşdeu, Buzău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu